(15 min. de lectură)
Ce este SEO copywriting?
SEO copywriting este o practică ce combină arta de a scrie conținut captivant și relevant cu strategiile de optimizare pentru motoarele de căutare. Scopul SEO este să te ajute să obții un loc mai ridicat în SERP. Prin copywriting SEO îmbini creativitatea cuvintelor cu reguli și principii dictate de motoarele de căutare.
Așadar, pentru a crește traficul organic către website-ul tău și pentru a genera mai mulți clienți, ai nevoie de SEO copywriting. Mai exact, titluri, subtitluri, meta-descrieri, descrieri și texte - unice, realizate astfel încât să atragă atenția prin cuvinte cheie, link-uri, imagini, infografice etc.
E-E-A-T (Expertise, Experience, Authority, Trustworthiness) este un concept esențial în SEO. Acesta pune accent pe experiența și autoritatea website-ului și a autorului în domeniul respectiv. De ce este necesar să i se acorde atenție în momentul realizării textelor? Pentru că motoarele de căutare apreciază un copywriting SEO eficient. Mai exact, favorizează conținutul creat de experți și dorește să ofere utilizatorilor informații relevante și utile. În plus, Google evaluează autoritatea website-ului și încrederea pe care o inspiră și în funcție de existența backlink-urilor, transparența cu privire la sursele informațiilor sau evitarea conținutului de tip spam.
Conținutul în era instrumentelor de inteligență artificială
Putem spune despre Inteligența artificială (AI) că ne-a transformat viața. O întâlnim peste tot, de la industria medicală, automotive, la cea de marketing. În ceea ce privește conținutul, multe persoane folosesc AI pentru a produce texte, imagini, videoclipuri, brief-uri, recenzii și nu numai. Însă AI trebuie folosită cu prudență. Google are o perspectivă distinctă în ceea ce privește conținutul general de inteligența artificială. Compania apreciază conținutul util, original și de calitate. Dar și textul scris cu scopul de a informa și de a răspunde nevoilor utilizatorilor. Știm că AI nu poate crea conținut original, deoarece folosește drept sursă de inspirație sursele disponibile în mediul online.
Sigur, AI poate crea în doar câteva secunde cantități uriașe de text. Însă textul redactat trebuie verificat și editat de oameni pentru a se asigura că își păstrează caracterul informativ. Ca și content writer sau copywriter, nu poți să nu acorzi importanță instrumentelor de creare de conținut. Sunt utile, îți facilitează research-ul și te ajută să economisești timp. Însă nu uita să verifici orice tip de informație primită. Umanizează textul și corectează-l înainte de a-l lansa în mediul online.
10 Pași de SEO Copywriting
În procesul de copywriting SEO, există câțiva pași pe care îi poți urma pentru a te asigura că întregul conținut este util, relevant, informativ, de actualitate. Este simplu și complicat în același timp, dar nu imposibil de realizat. Care sunt pașii? Îi regăsești detaliați în continuare.
Pasul 1: Descoperă intenția de căutare
SEO copywriting începe prin studierea utilizatorului. Mai precis, trebuie să îi descoperi intenția de căutare și să o înțelegi. În funcție de aceasta, îți poți adapta conținutul astfel încât să răspunzi intenției utilizatorului. Intenția de căutare se referă la scopul pe care îl are un utilizator atunci când introduce o interogare în motorul de căutare. Poate fi o intenție informațională (dorește să afle informații despre un anumit subiect), tranzacțională (să facă o achiziție), comercială (să afle mai multe detalii despre un produs înainte de a-l cumpăra) sau navigațională (intenționează să găsească un website anume).
Cum să implementezi intenția de căutare în copywriting-ul tău?
Pentru a crea conținut util, în care să implementezi intenția de căutare a utilizatorului, trebuie să adaptezi textul în așa manieră încât să-l captiveze. De exemplu, dacă un utilizator vrea să afle informații despre un produs, nu va fi mulțumit de un text care încearcă doar să-i vândă ceva. Pe de altă parte, dacă își dorește să cumpere un produs, va fi mai receptiv la un text care cuprinde și beneficiile produsului și îndeamnă la acțiune în final.
Așadar, începe prin a cerceta cuvintele cheie pe care le folosesc utilizatorii pentru a căuta informații pe internet relevante pentru ei. Folosește SEMrush, planificatorul de cuvinte cheie de la Google, Ahrefs sau orice alt instrument util pentru a identifica cuvintele cheie. Apoi, stabilește cuvântul cheie de focalizare, un cuvânt relevant care reflectă cu adevărat intenția utilizatorului și în jurul căruia îți poți crea conținutul. Stabilește-ți grupul țintă pentru fiecare conținut și utilizează un stil și un ton adecvat intenției de căutare. În acest fel, te asiguri că mesajul tău ajunge unde trebuie și este înțeles în totalitate.
Reține: intenția de căutare nu este statică. Se poate schimba în timp, în funcție de tendințe și de nevoile utilizatorilor. Monitorizează constant intenția de căutare și adaptează conținutul în consecință.
Pasul 2: Efectuează cercetări
Odată identificate intenția de căutare și cuvintele cheie, este timpul să treci la următorul pas. Cel de cercetare. Pentru a crea conținut util, captivant, original, care să se claseze și în motoarele de căutare, realizează o cercetare aprofundată înainte de orice. Analizează conținutul creat de concurenți pe baza cuvântului cheie țintă. Identifică punctele forte și slabe și caută modalități pentru a crea text mai bun. Poți căuta studii de caz relevante din domeniul de activitate.
Efectuează propriile cercetări pentru a crea conținut unic. Poți realiza sondaje, interviuri sau analiza datele regăsite în mediul online. Alocând suficient timp pentru a efectua cercetări, vei crea conținut care va fi apreciat de utilizatori și motoarele de căutare.
Pasul 3: Structurează textul - ghidează cititorii prin labirint
Structurarea textului este importantă pentru a facilita citirea și înțelegerea textului. Un text bine structurat îi va ghida prin întregul labirint de cuvinte într-un mod clar și accesibil. Creează titluri atractive care atrag atenția cititorului și îi oferă o imagine de ansamblu asupra subiectului abordat. Divizează textul în secțiuni mai mici, cu subtitluri. Sunt mai ușor de urmărit și înțeles.
De asemenea, este util să ai în vedere comportamentul cititorilor online, care tind să scaneze conținutul în căutarea informațiilor relevante, mai degrabă decât să-l citească în întregime. Așadar, folosește propoziții scurte și concise pentru a le facilita înțelegerea. Evită jargonul tehnic și limbajul complex care i-ar putea pune în dificultate pe unii cititori. Poți folosi elemente vizuale precum liste cu puncte, numere sau funcția bold pentru a evidenția punctele cheie din text.
Pasul 4: Scrie!
Următorul pas este să-ți scrii ideile și să dai viață textului. În această etapă, nu trebuie să te concentrezi pe perfecțiune. Concentrează-te mai degrabă pe a scrie ideile urmând structura stabilită în pasul 3. Una dintre cele mai mari greșeli pe care o fac scriitori este aceea că încearcă să creeze textul perfect din prima încercare. Desigur, dacă stăpânești extrem de bine subiectul și ai deja experiență în spate, poți realiza un astfel de text. Dar este important să pui pe hârtie (sau ecran) toate ideile și apoi să le optimizezi și corectezi. Scrierea este un proces care necesită dedicare și răbdare.
Apoi, acordă atenție lungimii conținutului. Utilizatorii care caută informații pot fi mai dispuși să citească un text mai lung, în timp ce cei care își doresc soluții rapide, ar putea prefera un text mai scurt. De asemenea, subiectele complexe necesită de regulă mai multe cuvinte pentru a oferi informații exacte. Nu uita să incluzi și un CTA (Call to Action) la sfârșitul textului. Spune-i cititorului ce să facă în continuare: să aleagă un produs, să se aboneze la newsletter sau să citească o altă informație.
Pasul 5: Integrează cuvintele cheie
Următorul pas este să integrezi cuvintele cheie în mod natural. În acest fel, textul creat va fi optimizat pentru motoarele de căutare și poate fi găsit de utilizatorii care caută informații relevante. Cum faci acest lucru? Incluzi cuvintele cheie în text într-un mod care să fie natural, relevant pentru conținut și să nu pară forțat sau artificial. Evită "keyword stuffing"-ul, adică repetarea excesivă a cuvintelor cheie, deoarece pentru această practică motoarele de căutare îți pot penaliza website-ul.
Folosește cuvinte de tip long-tail. Acestea sunt în esență fraze mai lungi și mai specifice care pot avea o mai mare relevanță pentru căutări. De exemplu, în loc să folosești “încălțăminte” ai putea folosi “încălțăminte sport pentru femei”. Include cuvintele cheie în titluri, subtitluri, meta tag-uri, adrese URL și texte alternative pentru imagini. În acest fel, site-ul tău va avea mai multe șanse să apară mai sus în rezultatele motoarelor de căutare.
Realizează fragmente convingătoare pentru rezultatele căutării
Îmbunătățește optimizarea etichetei de titlu și a meta descrierii pentru a atrage utilizatorii să facă click pe rezultatul tău din căutare. Meta descrierea ar trebui să aibă o lungime de maximum 160 de caractere, iar titlul ar trebui să aibă o lungime de maximum 60 de caractere. Poți utiliza instrumentul Mangools (secțiunea Google SERP Simulator) pentru a vedea previzualizarea snippetului SERP al site-ului tău. Include cuvintele cheie țintă în meta descriere și titlu, dar evită repetarea excesivă.
Pasul 6 : Adaugă elemente vizuale
Ai descoperit intenția, efectuat cercetări, structurat conținutul, scris și integrat cuvintele cheie. Pentru a îmbogăți textul scris, adaugă elementele vizuale, cum ar fi imagini, video, infografice. Acestea ar putea crește timpul pe care utilizatorul îl petrece pe pagină și chiar convinge să-l distribuie pe rețelele sociale. De asemenea, le poți folosi pentru a ajuta la explicarea conceptelor complexe într-un mod mai simplu și mai ușor de înțeles. Totodată, utilizatorii sunt mai predispuși să-și amintească informațiile prezentate prin intermediul unei imagini.
Optimizarea imaginilor și a videoclipurilor este la fel de importantă ca conținutul scris. Adaugă nume de fișiere descriptive pentru imagini care să reflecte conținutul acestora. Redu dimensiunea fișierelor prin comprimarea imaginilor pentru a îmbunătăți viteza de încărcare a paginii. Textul alternativ al imaginilor trebuie și el optimizat, pentru a oferi o descriere concisă și precisă.
Pasul 7: Adaugă linkuri interne și externe
Pentru a crește credibilitatea website-ului și pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului, asigură-te că adaugi linkuri interne și externe. Linkurile interne spre alte articole sau informații de pe propriul website îți vor ajuta cititorii să găsească informații suplimentare care sunt relevante pentru subiectul în cauză. Linkurile externe pot oferi cititorilor informații suplimentare pe care nu le poți include în conținutul tău. În plus, pot ajuta la îmbunătățirea SEO a website-ului prin aducerea unor linkuri de calitate de la alte site-uri web.
Pasul 8: Revizuiește-ți conținutul
Acum ai un text scris, structurat, optimizat și îmbogățit cu elemente vizuale atractive. Însă munca ta nu s-a terminat încă. Revizuiește cu atenție conținutul pentru a te asigura că este bine structurat, ușor de citit, cuvintele cheie sunt implementate și nu există greșeli gramaticale. Ți se pare prea lung textul? Folosește un tabel de conținut pentru a-l face mai ușor de parcurs. Roagă un prieten, un coleg sau un membru al familiei să-ți citească conținutul și să-ți ofere feedback.
Citește cu voce tare pentru a identifica probleme de flux sau de claritate. Poți folosi instrumente AI precum ChatGPT sau Gemini (fostul Google Bard) pentru a-ți verifica conținutul și a obține feedback specific. Dacă ai ales orice instrument AI, inserează textul în secțiuni mai mici pentru a obține comentarii specifice. În acest fel, vei corecta eventualele greșeli într-un mod mai eficient.
Asigură-te că materialul tău de conținut este unic
De la apariția instrumentelor AI care ne permit să realizăm text în doar câteva secunde, avem parte de tot mai multă informație în mediul online. Deși este mai multă, nu înseamnă neapărat că este și utilă. Sigur, în sine, AI-ul nu este deloc rău, pentru că facilitează foarte mult procesul de lucru. Însă trebuie folosit în mod corespunzător, sub atentă supraveghere. De ce? Pentru că AI produce conținut schematic, robotic, care nu este întotdeauna veridic.
În plus, se mai pune problema plagiatului. Așadar, asigură-te că materialul tău este unic și original. Conținutul plagiat sau lipsit de informații utile nu te va ajuta să-ți atingi obiectivele sau să atragi atenția cititorului. În schimb, conținutul original te va ajuta să-ți crești credibilitatea. Dacă oferi text util, în viitor utilizatorii îți vor vizita website-ul pentru că au fost mulțumiți de informațiile oferite și au încredere că le oferi o perspectivă unică și realistă asupra textului creat.
Pasul 9: Promovează-ți conținutul
După ce ai pus bazele unui text bun și optimizat, trebuie să îl promovezi pentru a ajunge la un public cât mai larg. Crești în acest fel credibilitatea, vizibilitatea, generezi trafic și îți atingi obiectivele de marketing. Cum poți face acest lucru? Prin obținerea unor backlink-urile de calitate. Backlink-urile sunt link-uri de pe alte website-uri, care trimit către pagina ta. Cu cât ai mai multe backlink-uri de calitate, cu atât poziția site-ului tău web va fi mai mare în rezultatele căutării.
În plus, îți poți promova conținutul pe rețele sociale în care activezi. Îl vei face mai vizibil și poți genera mai mult angajament din partea utilizatorilor.
Pasul 10: Menține-ți conținutul la zi
Odată ce ai postat un text, nu înseamnă că munca ta s-a terminat aici. În timp, lucrurile se schimbă și evoluează. Este important să-ți menții conținutul la zi pentru a te asigura că rămâne relevant, actualizat și util pentru publicul tău. În acest fel îți vei menține credibilitatea, te vei adapta la intenția utilizatorului (care se schimbă și ea frecvent) și vei fi mereu în fața concurenței (știm cu toții cât de acerbă este concurența, mai ales în mediul online).
Reciclează conținutul existent pentru a-l menține la zi. Poți actualiza articolele deja existente, crea infografice cu articole vechi sau republica textul din nou pe rețelele sociale.
Instrumente de copywriting SEO
Pentru a crea conținut eficient și a-ți îmbunătăți strategia de copywriting SEO, ai nevoie de o bază solidă de instrumente de cercetare a cuvintelor cheie, instrumente de editare și corectare a textului, instrumente AI. Îți recomandăm doar câteva mai cunoscute.
Instrumente de editare și corectare a textului:
- Grammarly - verifică gramatica, ortografia și punctuația. De asemenea, oferă sugestii de stil și claritate.
- LanguageTool - o alternativă populară la Grammarly, care oferă verificări similare ale gramaticii și ortografiei. De asemenea, te poate ajuta să îți îmbunătățești calitatea scrierii.
- Hemingway Editor - te ajută să scrii propoziții mai concise și mai ușor de citit.
- Corrector.ro - un verificator de ortografie pentru limba română (de reținut că funcționează excelentă doar dacă utilizezi și diacritice).
Instrumente AI:
- ChatGPT - poate genera text, traduce limbi, scrie diferite tipuri de conținut creativ și răspunde la întrebările tale.
- Gemini - poate genera diferite formate de text creative, cum ar fi poezii, cod, scripturi, piese muzicale, e-mail, scrisori etc.
- Jasper - te poate ajuta să creezi o varietate de tipuri de conținut SEO, inclusiv titluri, meta descrieri și articole de blog.
Instrumente SEO:
- Senuto - oferă o gamă largă de caracteristici, inclusiv cercetare de cuvinte cheie, audit SEO și urmărire a clasamentului.
- SurferSEO - axat pe optimizarea conținutului pentru cuvinte cheie specifice. Oferă sugestii detaliate pentru a-ți îmbunătăți șansele de clasare.
- Ahrefs - oferă o gamă largă de caracteristici, inclusiv cercetare de backlink, analiză a concurenței și urmărire a clasamentului.
Instrumente de blogging:
- Google Trends - îți permite să vezi cum sunt căutate anumite cuvinte cheie în timp. Îl poți folosi pentru a identifica tendințele și să creezi conținut relevant pentru interesele actuale ale publicului.
- Canva - te poate ajuta să creezi imagini atractive.
- Yoast SEO - un plugin WordPress popular care ajută la optimizarea articolelor de blog pentru motoarele de căutare.
Instrumente lingvistice în limba română:
- Dexonline.ro - un dicționar online cuprinzător și un verificator de ortografie pentru limba română.
- Sinonime.com - un dicționar online care îți oferă sinonime pentru cuvintele tale.
Optimizează-ți website-ul pentru a atrage cititorii
Un text excelent va fi greu de găsit dacă pagina ta nu este bine optimizată. Ce înseamnă că nu este bine optimizată? Nu are cuvinte cheie relevante, lipsesc backlink-urile, nu este rapidă și nu este prietenoasă cu dispozitivele mobile. Ce poți face? Folosește cuvinte cheie relevante pe tot parcursul website-ului tău, inclusiv în titluri, meta descrieri, conținut și URL-uri. Obține backlink-uri de la alte site-uri web de autoritate din domeniul tău. Asigură-te că website-ul tău se încarcă rapid și este prietenos cu dispozitivele mobile. Toate aceste lucruri sunt esențiale pentru a te asigura că textele tale sunt prietenoase din punct de vedere SEO.